Timp
Phai…. dar pe bune ca nu am avut timp. Dar nu o sa ma ascund in spatele unui bac sau in spatele unei admiteri. Pur si simplu nu am avut timp sa scriu, desi de multe ori am simtit o nevoie arzatoare. Ma ajuta imens… dar de cate ori mintea mea o lua complet razna, numai langa un calculator nu am fost. D-aia imi pare rau ca nu am laptop. Nu am nevoie de el ca sa ma dau mare om, sa par mai important sau pentru ca e mai funny… am nevoie de el ca sa imi umplu putinul spatiu liber facand probabil ceea ce imi place sa fac cel mai mult : sa scriu.
Ma incearca de ceva vreme o senzatie puternic claustrofoba. Ma simt prins intre pereti in mod constant. Nu mai am timp. Si ma enerveaza ca nu mai am timp, pentru ca sunt atatea lucruri pe care vreau sa le fac. Vreau sa fac mult prea multe, si am de multe ori vise prea marete pentru ceea ce pot eu sa fac. Ca le am nu imi pare rau, ca pierd timp urmandu-le, iarasi nu ma deranjeaza absolut deloc. Ma deranjeaza ca nu pot sa ma ocup de ele asa cum ar merita. Nu se stie niciodata de unde rasarele iepurele asta conceptual care sa imi dea senzatia aia de satisfactie pe care o caut.
Si nu e vorba ca am bac, pentru ca nici dupa ce o sa il dau nu o sa am mai mult timp. Nu o sa fie vorba nici de facultate, pentru ca si dupa ce o sa o termin o sa am nevoie de mai mult timp. Mi-ar placea sa nu dorm deloc. Desi imi place, imi place numai atunci cand sunt obosit. Se pare ca nu sunt nici pe departe cea mai inteligenta persoana… ma obosesc mai mult decat trebuie, iar cand apuc sa dorm cat pot, dorm mai mult decat as fi dormit daca respectam un program. Pierd prea mult timp dormind, iar cafeaua nu stie sa ma tina treaz, sa nu mai vorbim de cola sau ciocolata.
Again… se pare ca deviez mult… deh.. am multe lucruri pe care vroiam sa le spun de ceva vreme. Si din pacate, si asta e unul dintre posturile care nu ti se adreseaza tie, cititorule, ci “e” doar pentru ca merita sa faca sa ma aud singur. De ce e pe un blog public, si nu intr-un fisier pe discul meu local ? Asta e condimentul… Probabil pentru ca trebuie sa fiu complet sincer cu mine in felul asta. Probabil pentru ca imi place sa stiu ca cineva imi citeste gandurile. Probabil pentru ca imi place sa caut oameni care citesc ce gandesc altii… generalizand. Genul asta de oameni ma atrage nespus, pentru ca ei sunt cei mai putini egocentrici dintre noi. Poate ca asa incerc sa ii atrag, chiar daca nu ii cunosc, ei nu ma cunosc pe mine si asa mai departe. Pe de-alta parte, e chiar un dezavantaj ca e un blog public, si ca prietenii mei stiu ca e blogul meu, Nu ma consider un om cu foarte multe secrete… dar sunt anumite pareri pe care mi le tin pentru mine din respect pentru ceilalti, si mai ales pentru ca evit ca persoanele implicate sa nu inteleaga pe deplin sensul cuvintelor. D-aia consider ca ar fi grozav sa scrii un blog din postura unui anonim. In care sa scrii acolo… absolut totul, asa cum vezi, inclusiv momentele prea penibile pentru a le spune in afara unui cerc cu o raza destul de mica, inclusiv micile sau marile rautati pe care le crosetezi uneori, inclusiv partea sufleteasca multipla pe care chiar ca nu ai cum sa o expui public, pentru ca ti-ar aduce destule dezavantaje.
Ei bine, o sa mor tanar. Pentru ca esti tanar cat timp ai pasiuni. Din pacate nu stiu sa le elimin. Si e imposibil sa le comasezi. Niciodata nu o sa ma plictisesc sa scriu, sa fac orice are legatura cu tenisul, sa ascult sau sa incerc sa fac muzica, sa alerg, sa citesc un pic de istorie, sa ma joc cu un pic de tehnologie, sa vad un film bun si lista poate continua. Daca nu as exagera de multe ori cu limitele pe care incerc sa le ating, as avea doar indeajuns de multe hobbyuri cat sa nu ma plictisesc. Pentru mine ele devin domenii in care doresc sa fiu specialistul suprem, un mic guru. Iar cum zeu pe pamant din pacate mama nu a reusit sa ma faca… sunt constient ca nu voi reusi absolut niciodata. Pot macar sa incerc… Cum spuneam, poate ceva ma va face indeajuns de fericit cat sa gasesc in zambit singura pasiune….
